Barcă pentru toți

Imagine mea despre Europa este că e plină de moși anchilozați mental, fâțâindu-se de ici colo fără rost. Oameni care cred că nimic nu poate schimba ”vechea ordine” de la Yalta. Brexit-ul a dovedit că ”yes, we can!”. Lorzi decrepiți, care încă mai cred că o să vină vaporul cu aur din India mâine, au zis că nu le mai place fumul de la french fries și de la bratwurst. Ei sunt nobili, nu plebei.
Mai la est, alți nostalgici. Polonia și Ungaria își aduc aminte de anii când erau mari și tari și le plăcea sârma ghimpată. O fi având deficit de fier națiile astea crescute pe marginea ogorului sovietic. Si noi, România. Românii, ca de obicei, latră tare, dar fug repede sub coteț când se dă unul la ei. Latră și de acolo, dar mai înfundat. O să supraviețuiască, asta e clar.
La mijloc fel de fel de sofisticați, cu van, von, de și dela prin numele de familie. Oase albastre sau din lemn de dud, după caz. Mulți dintre ei morți înainte de a se fi născut.
Secole de-a rândul noi, europenii, ne-am crezut stăpânii lumii și uneori chiar am fost.Sau așa am zis noi, că nimeni nu ne-a validat vreodată.
Am crescut popoare în eprubetă, am spulberat civilizații întregi, am schimbat șefi, împărați și regi după bunul plac.
Am transformat în sclavi peste 30 de milioane de africani, am măcelărit alte câteva zeci de milioane.
Le-am înfipt arabilor Israelul în coastă in ideea că-i potolim, după ce tot noi îi stârnisem. Ne-a durut în cot de orice rugaminte și credință: cruciații au umplut lumea, civilizând-o după chipul și asemănarea generalului care a pus primul piciorul pe uscat.
În ultimul secol occidentul a adus sclavi moderni să-și facă viața comodă. Toalete, taxiuri, servicii de salubritate, ospătari. Peste tot vezi oameni veniți din toată lumea să muncească pentru societatea occidentală. Unii muncesc alături de noi, sunt colegii noștrii. Majoritatea însă nu se văd decât atunci când unuia i se mai scurcicuitează un neuron. Și atunci toți își aduc aminte de ei: ”ăștia de unde au apărut? A, nu ai auzit? Ia adus una Merkel cu un VW Transporter. Nenorocita!”
Probabil că nici pentru SUA nu a fost ușor în 1865 să-și elibereze sclavii. Un secol le-a trebuit până să-i accepte ca egali, deși chiar până astăzi discriminarea încă este prezentă peste tot. O recunosc greu, dar o simt din plin. Sunt curios cât va dura la noi această transformare.
Din 1990 noi, europenii, am dezorganizat complet lumea arabă. După Israleul care a reaprins focul în templele extremiste din zonă, am spus că trebuie să le rearătam cine este șeful.
Am luat fraierul ăla de ONU drept paravan și apoi a început cheful. Șef după șef de stat a picat ”ajutat”. Țări sărace, dar burdușite cu arme de toate felurile au luat foc ca o căpiță de paie. Pământul plin de petrol sau doar de nisip a început să ardă la tălpi.
Oamenii simpli s-au uitat cu speranță către cea mai pașnică zonă, unde toți trăiau în armonie: Europa.
Nu tu pistoale pe mâna nebunilor ca în State, nu tu forțe paramilitare ca în America Latină, nu tu populații de peste 500 de milioane ca în Asia de sud-est. Doar așa, din când în când, cânte o babă cu coroană pe cap sau un moș îmbrăcat la costum care beau ceaiuri și beri și se decorează unul pe altul. Continetul cu peste 50 de ani de pace și prosperitate. Ai impresia că singura rațiune de a trăi în Europa este să te decoreze cineva și să apari la TV.
De la sud Europa se vede frumos. Pe exterior, un luxos yacht, plutind pe Mediterana și Marea Neagră. E ușor de înnotat până la el și ușor de suit pe el, cu bordul jos și marinari plictisiți, ușor de cumpărat cu un pachet de țigări.
1, 2, 3 oameni. Un milion, doua, trei.
Doar că, după vreo două ploi scurte, de primăvară arabă, barca asta se dovedește cam învechită și nu prea pare că rezistă la atâția oameni. Scârțâie și ia apă peste tot.

Unii spun că ar mai trebui aruncați peste bord dintre refugiați. Că oricum suntem mulți și fără ei. Oameni de prin cală, unde nu ajunge nici picior de refugiat, par cei mai vehemenți. Habar nu au ce fac ăia de la cârmă, dar ei au păreri.

 

Am și eu una: eu spun că ar tebui să consolidăm barca asta, dar împreună. Că dacă ne apucăm să-i aruncăm peste bord pe muncitori mie-e teamă ca nu mai are cine să repare barca și noi ne-am cam pierdut îndemânarea. Sau se înclină brusc într-o parte și ne înnecam într-o mare neagră sau galbenă.
Hai să nu mai fim uniți sub cruci sau semiluni, alegând câte trei culori diferite sau mai multe, mergând față în față sau față în spate. Hai să fim oameni. Mai scunzi, mai înalți, mai blonzi, mai deștepți, mai frumoși sau mai norocoși. Până la urmă tot odată am fost făcuți de Dumnezeul nostru sau a lor, de cartea lui Darvin sau de extratereștri.
Când simți că te înneci, te rogi și la Dumnezeu și la Allah, doar că te-ar salva vreunul. Frica e mai tare decât rațiunea.
Mergem instinctiv spre alb. Ne dorim alb.Partea neagră ne face însă ne va face mereu cu ochiul, oferind mirajul puterii ușor de obținut.

Trenulețul liberării

Povestirea de mai jos sa intâmplat cu adevărat într-o unitate militară. E vorba de o unitate militară populată cu militari în termen, când serviciul militar era obligatoriu.

Era o noapte de vară târzie, dupa ce se dăduse stingerea. Eram de serviciu și mă gândisem ca în timp ce îmi fumez țigara să mai fac o tură prin unitate.  Nu-mi doream altceva in afară de puțină liniste. Mă plimbam însotit de cațeaua oficiala a unitatii, o amestecatură neagră cu nume de telenovelă, pe care o găsisem într-o gară cand mergeam la Capul Midia. Ca de obicei, mergeam cu cascheta sub braț și pardesiul desfăcut, „ca groful” cum spuneau soldatii mei.

Garda unității era în așazisul corp de gardă, o clădire izolată, la capatul unei alei. Pe la ora aceea era de regulă liniștita și arăta ca o casă de oameni normali. Mi sa părut ciudat că toate luminile erau încă aprinse. „Măi-măi, îmi zic, să vezi că astia nu au chef de somn și iar fac vre-o traznaie”.

Mă apropii și când mă uit mai bine văd trecînd ceva prin dreptul ferestrelor deschise. Apoi mai văd înca ceva trecînd, și apoi încă ceva, și încă… Măi să fie! Ce naiba poate să mai fie și asta?
De aproape lucrurile erau și mai ciudate: soldati din ciclul 1, adică bibani, alergau cu crengi în mâini prin dreptul geamului, de la stânga la dreapta. Când făceau cursa „de tur”, le țineau ridicate. Când ajungeau la coltul cladirii se intorceau în fuga „pe retur”, dar cu crengile pe jos. Văzusm deja multe în 10 ani de armată, dar asta mă punea și pe mine în încurcătură.

Mă apropii și mai mult și soldații mei incremenesc.
–  Ce faceti, măi, aici? Ați înnebunit?
Ăia nimic! Încremeniseră. Dinăuntru răzbăteau chirăieli și râsete de spuneai că e cine știe ce cómedie. „Ia să îmi arunc o privire”,îmi zic.

Intru în corpul de garda și caporalul de schimb, roșu de atata râs, înțepenește cu gura deschisa. În dormitor, sau camera de odihnă cum ii spuneam, zarvă mare: soldații din ciclul 3, sau veteranii cum le plăcea să li se spună, erau trântiți în paturi. Într-un colț stătea un soldat „biban” și făcea ca un tren cu aburi. Din când în când mai și șuiera ca locomotiva. Altul, cu o caschetă a unui subofițer pe cap, anunța cu voce tare „Urmează gara Poplaca, coboară veteranul Popescu”. A fost rândul meu să rămân cu gura căscată:
– Ce naiba mai e și asta, sergent?, il intreb pe comandantul garzii.
– Păi, e „trenulețul liberarii”, spune ăsta, congestionat și el la față de la atata râs dar și de surpriza că mă vede acolo.
– Păi și ce fac ciudații ăia de afară cu crengile?
– A, ăia sunt pomii.
– Pomii?!?
– Da. Pomii de pe marginea căii ferate. Uitați, veteranii stau în vagonul de dormit, trenul merge! și îl arată pe ăla care făcea ca trenul. Se uită  și pe geam și văd pomii care trec prin dreptul geamului. Când se întorc, baieții lasă crengile jos, ca să nu îi amețeasca pe veterani.
– Să nu îi amețeasca?!?
– Pai da, când mergi cu trenul pomii trec doar într-o parte, nu?
– Și eu anunț stațiile, prinse curaj și ăla cu cascheta pe cap. Ca să știe veteranii unde să coboare.

Câteva secunde m-am uitat ca prostul. Nu știam ce să fac: să urlu ca un nebun, să râd sau să o iau la fugă. Mi-am mai aprins o țigară și am ieșit din dormitor. I-am trimis la culcare pe toți și am plecat aiurit.
A doua zi, pe bibani i-am iertat. Pe veterani i-am pus să joace fotbal medicinal de vreo 2-3 ori și i-am „tăiat” de la învoiri.

Cineva a spus că militarilor în termen trebuia să le ocupi tot timpul. Că dacă militarii au timp liber, se plictisesc și încep să gândească. Și dacă gândesc, gândesc prost. Sau diabolic, aș spune eu.

Despre fotbalul medicinal dar și despre alte „bibănisme”, altă dată.

De veghe în lanul cu porumb

Începută timid anul trecut, „invazia” refugiaților din țările musulmane pare că nu se mai oprește. Presa și opinia publică din România sau de aiurea clocotește de păreri pro sau contra, se strică prietenii, lumea începe să se teamă pentru viitorul propriu dar și pentru inocența fiicelor sau onoarea soțiilor proprii sau ale prietenilor.

Scenariile spun că e regizată cu atenție de felurite nații și națiuni, de la americani, până la ruși, de la israelieni până la magnații petrolului din Golf.

Dacă este să căutăm răspunsuri, și Romania ar putea avea partea ei de vină in toată nebunia asta. Să facem un flash back și să ne uităm puțin prin cartea de istorie.

În 1990, SUA se trezește cu o armată uriașă, gândită să zdrobească orice altă armată sau grup de armate din lume. Ani de zile antrenată, ca un boxer de categorie grea, se pomenește  cu oponentul cu mâinile sus, care aruncă prosopul și iese din ring. După ea, dând din coada, fel de fel de dulăi sau javre, dornice de glorie gratuită.

Se părea că Saddam Hussein le-a oferit brusc un prilej pe tavă să arate cine sunt şi ce pot, invadând o ţărișoară de care auzise numai Banciu. În loc să facă obișnuitul gâdilat și „atac mediatic și diplomatic”, cum face acum cu Rusia sau ca în cazuri similare, își încordează mușchii de fier și plumb și dă în Irak până când lumea începe să șoptească „sunteți cam penibili să mai loviți atât într-o țara care nu poate riposta”.

Asta să fie începutul invaziei musulmane spre EU? Nu încă.

De dragul informațiilor, pe atunci Al Qaeda și Afganistan erau prieteni cu U, S & A, ca să-l cităm pe Borat. Iar marii finanțatori ai musulmanilor, fie că sunt fundamentaliști sau nu, erau șeicii şi emirii bogați din Arabia Saudita şi Emiratele Arabe Unite. Şi nea’ Bin Laden, ca și mai toți bombiştii amatori, tot de la pieptul dolofan, mânjit deopotrivă cu petrol și dolari americani, sugea cu râvnă…

În 1996 apare filmul „The long kiss goodnight” cu Geena Davis și Samuel L. Jackson care nu are legătură cu refugiații dar are o idee interesanta legată de subiect.🙂

Peste 10 ani de la exercițiile militare aliate din Golf, că numai război nu a fost ăla, niște băieți mustăcioși și bruneți, școliți prin Europa, duc simulările din jocurile de calculator la un nivel superior şi demolează prematur o regiune măricică din Manhattan, modificând definitiv atât peisajul local cât și harta cu războaiele lumii. Statistic, în atacul acela terorist au murit mai putini oameni decât au murit în atacuri armate săvârșite de americani împotriva conaționalilor lor (cele pe care le înjură primul afroamerican al ţării). Şi incomparabil mai putini decât au murit și mor din pricina războaielor începute de atunci de noi, civilizații lumii, împotriva teroriștilor.

Având pe atunci în frunte un președinte calificat deseori drept „prost rău”, S., U. & A. începe un război total, împotriva unei întregi religii. Fără să nominalizeze sau individualizeze vina, practic tot ce e musulman devine inamicul lor. Cea mai civilizată ţară a lumii, cum le place să se autointituleze, devine un model de ideologie și bune practici chiar și pentru Inchiziție, care măcar aveau raza de acțiune scurtă. Fac excepție, bineînțeles „partenerii strategici”, adică șeicii petroliști, obedienți pe față, dar parșivi și finanțatori de teroriști pe la spate. Atacând aiurea Irak-ul (scos țap ispășitor în locul adevăraților finanțări ai Al Quaeda şi teroriștilor), pârjolind fostul protejat Afganistan ca să-l vâneze pe fostul prieten Ossama, ajung să distrugă definitiv fragilul echilibru în care trăiau, de bine de rău, oamenii din zona Golfului. Asta are legătură cu refugiații? Încă nu, dar începe să se zărească unele nave cu refugiați la orizont.

După ce deveniseră penibili arând Irakul după arme chimice pe care chiar ei recunosc că nu le-au găsit deoarece nu prea existau, bombardează Afganistanul şi scotocesc după Ossama mai mult decât au vânat sovieticii mujahedini, încep să caute sprijinul populațiilor din zonă și încep să le ofere democrație occidentală. Vezi Doamne, noi ii învățăm să voteze și să facă legi pe băieții care consideră că Occidentul are gust de Coca Cola și consistenta hamburgerului de la McD . Scuturând bărcile fragile din Golf și din Africa de Nord, încep să întindă brațe bine înarmate de ajutor. Ei și aliații lor, firește. Franța, de exemplu, în perversitatea ei celebră, ajută poporul libian să se elibereze de dictatorul care îl ajutase cu ceva timp în urma cu ceva miliarde pe piticul prezidențial, ca să câștige alegerile. Şi, ca orice schimbare democratică, o ajută să intre în haosul actual.

Urmează mândria cea mare a bravului occident: Primăvara Arabă. O primăvara in care s-au topit toate statele înjghebate de bine de rău de niște lideri potriviți cu cultura şi mentalitatea lor. Ca așa suntem noi, civilizații. În stupida noastră mândrie o sa vrem sa îi obligam pe pinguini sa se îmbrace colorat și pe lei sa voteze ca să-și aleagă șeful.

De aici începe drama exodului refugiaților pe care-l urmărim, din fericire, la televizor. De prin 2001 încep sa fuga oamenii din Golf și Africa de Nord din calea războiului în toate părțile. De prin 2010 începe sa se împută treaba rău de tot. Pentru ca nu este deloc plăcut sa te trezească bombele în locul vrăbiuțelor gureșe, nu? Şi nu prea ne place sa auzim la știri ca școala în care copilul tău… Mă rog, nu vreau sa devin macabru.

Mulți cred ca refugiații au apărut şi început sa fuga care-ncotro acum 3-4 luni. Şi ca este ceva coordonat al naibii de bine. Da, e coordonat de frica normala și umana de a nu muri. Ei, din nefericire, nu sunt daci ca noi, ca să se teamă numai de cer să nu cadă pe ei.

Dacă e sa ne uitam, pe cifre, ce se întâmpla pe aici e un fel de plimbare cu școala faţă de ce au avut alții. Câteva exemple:

  • în timpul războaielor din Afganistan (nu astea noi, alea vechi, de prin 1979) au plecat spre Pakistan vreo 6 milioane de afgani. Mulți, nu?
  • vreo 3 milioane de vietnamezi au fugit de războiul început de, bineînțeles, U., S. & A.
  • pe la noi, prin Europa, Ungurii au scăpat de vreo 200 de mii de oameni în 1956. Oameni care s-au refugiat în Austria și RFG. Nu era gard, nu?
  • cehii, băieți colțoși și ei, au gonit vreo 300 de mii în 1968. Şi le-a fost bine în Germania.

Cât despre bieții sirieni, ce sa mai spunem? Deja au cam 6,5 milioane de  refugiați. Din 2011 fug în toate direcțiile. Vreo 2 milioane stau în Turcia ca vai de ei. Încă peste un milion în Liban. Peste 600 de mii în Iordania. Cam jumătate de milion în Arabia Saudita. Cam 250 de mii în Irak, cam 100 de mii în Kuweit și tot 100 în Egipt. Europenii s-au apucat de curând sa numere și se apropie și ei de jumătate de milion.

Dacă e sa ne uitam pe cifrele de mai sus nu prea e cum am auzit pe la toți comentatorii, nu? Parca sunt mai mulți prin ţări musulmane decât în Germania și în aliații lor strategici.

Restul e istorie recenta și o știm , fiecare după cum vrea sau  îl duce capul.

Zicem la început ca suntem întrucâtva și noi vinovați. Da, suntem. În loc sa ne uitam la exemplul dat de Cuba sau fostul URSS, care au arătat degeaba ca în timp orice regim pica sau se schimba, vrem cu tot dinadinsul sa aibă democrația noastră. Nu îi întreabă nimeni dacă și-o doresc sau dacă le place. Nu ne uitam deloc ca democrația noastră e rotunda și țara lor e pătrata și nu se potrivesc. Ei trebuie sa fie democrați ca și noi! Sa mance și ei salam bio și sa bea suc presat direct! Mama lor de necivilizați și sălbatici! Eventual să ne dea și petrol gratis, ca le dam noi viezure, mânz și barza pe bani. Bine, sa îl dea Petrom-ului, ca noi finanțam.

Iar reacția multor romani și est europeni, inclusiv est-germani, este previzibila și logica. Ani de zile statul ne-a învățat ca pe lumea asta doar noi contam. Noi i-am învățat limba latina pe Romulus și Remus, noi am inventat tot, domnitorii noștri au bătut tot ce au îndrăznit sa miște prin zona. Produsele unei educații naționaliste stupide și mincinoase, bazate pe adevăruri scoase din context sau inexistente, am devenit xenofobi fora sa fie nevoie sa o facem. Fără sa fie direct amenințata de „invazia musulmana”, deoarece nu-i interesează nici cât negru sub unghie sa se refugieze într-o țară care nu se iubește nici măcar pe sine, estul sărac și încă comunist al Europei claxonează, ca prostul, la semafor. Nu se uita şi nu se gândește ca dincolo de mașina din fata, al cărei portbagaj îl vede, e o problema mai mare. El claxonează in stilul tipic bucureştenesc. Deseori am vorbit cu maghiari, polonezi şi ruși: toți gândesc la fel ca noi. Mă rog, ca unii dintre voi. Olandezii și germanii sunt îngrijorați mai mult de cum o sa scoată bani sa ii ajute și mai puţin de distrugerea civilizației și de violul asupra propriilor femei (pe care în general le-ar viola destul de putini, dacă e sa ținem cont de cât de urate sunt pe lângă frumusețile carpato-danubiano-pontice, cu derivații pe Nistru ).

Bineînțeles ca e greu sa ai străini pe lângă tine. Bineînțeles ca nu e ușor sa rupi din pâinea ta și sa le oferi și altora, gratis. Bineînțeles ca nu e ușor sa vezi dincolo de ce spun pozele trucate, textele inventate sau părerea lui Gâdea. Dar măcar tinerii din est sa se gândească și să vadă dincolo de punga pe care o au pe cap părintii lor.

Prim-ministrul unui land din Germania spunea ca tinerii din Germania nu mai fac diferențe intre germanii din est și cei din vest. Pur și simplu s-au născut în Germania și chestia aia cu zidul e cam cum e pentru părintii lor faza cu al Treilea Reich: istorie. Ori la noi aud siderat tineri care au sub 20 de ani care spun ca „înainte era mai bine”. Pe scurt, i-as trimite până la Sighet. Este acolo un muzeu care vindeca multe sechele ale trecutului. Pentru ca „înainte” nu toți au avut de unde „ciupi” o pâine, un șurub sau o Dacie. Unii au avut şi idei adevărate sau idealuri care au murit, din nefericire, odată cu ei.

Ori chestia asta ne spune ca mentalitatea româneasca a evoluat doar pe ici pe colo. Şi, contrar celor spuse de Caragiale, nu pe la părțile esențiale.

Interesanta e și reacția romanilor (mă rog, unii foști romani) și a altor estici rezidenți în alte ţări. În loc sa se gândească la ei înșiși ca la niște refugiați, se trezesc peste noapte mai patrioți și mai naționaliști decât băștinașii. Acum N ani când au aterizat în Apus nu știau cum sa fie mai drăguți și mai „integrabili”. Acum au devenit bastioane de neclintit în calea valului musulman, deși comunitatea locala se pare ca gândește ușor altfel. Maine-poimâine aud ca un Popescu a devenit lider local în vre-un partid neo-nazist și a dat foc la niște corturi cu români împuțiți. Ca, la o adică, de ce nu: după mine potopul. De ce sa mai vina și alții și sa se bucure de drepturi și libertăți logice şi legitime? El, europeanul, are dreptul sa fie nederanjat în Europa lui. Vezi bine, dacă pleacă din Romania devine brusc mai european decât Merkel, și uita de daci și Dacii și trece de la pâinea dulce de acasă la brötchen şi baguette. Da, mai romanilor din diaspora, aveți și elemente d-astea cosmopolite cu raza scurta de acțiune. Ce, credeați ca au rămas toți aici, să voteze cu Ponta? Dar, și aici o spun cu admirație, în general sunteți, ca și popoarele care v-au acceptat, preocupați de cum sa fiți oameni și mai putin preocupați de înălțimea gardului dintre Ungaria și Serbia. Sau, cum ii place doamnei Merkel sa spună, urmăriți cu îngrijorare evenimentele. Dar mai sunt și găunoși pe ici, pe colo.

Cât despre noi ce să spunem? E bine, ploua. Se va face vin mult. Poate prost, dar mult.

Apusul poate sa fie liniștit: aici, în est, noi stăm de veghe în lanul cu porumb.

Românii respectă la inteligență curba lui Gauss (dacă nu ai priceput, e posibil să te enervezi dacă citești in continuare)

Ca și nație, românii sunt extrem de apropiați de germani. Și când spun asta nu mă refer la președinte, ci la bancnota de 10 mărci (pentru cei care-și mai amintesc de ea). Pe care sta domnul Gauss.
Conform curbei de distribuție a lui Gauss, cam 0,26 dintre români sunt genii. Și dacă e sa te ei după articolele din presa, în care lucrările de 10 la bac sunt privite ca niște minuni, e corecta estimarea.
Vin încă 4,3% oameni deștepți, de la care poți sa înveți ceva și pe care merită sa-i asculți. Oameni care atunci când spun sau fac ceva, rămâi cu gura căscata si cugeți cel puțin o ora. Si apoi mai cugeți… Si e așa de deșteapta „chestia”, ca nu-ti vine sa dai share pe facebook, pentru ca ai impresia ca Poptamaș l-ar copia fără sa-l priceapă.
Apoi sunt o masa de 27,18% care sunt ok. Oameni normali, profesori, artiști, noi, voi, ei… Tipi si tipe care spun chestii, fac chestii si se comporta ok. Oameni așa-ziși normali, care înțeleg ca intre sămânță si „semințe cu sare” e o diferența filosofica si care nu spun ca „spre dimineața merge si o manea”. Oameni, pur si simplu, așezați si la locul lor.

Au rămas 68,26%. Asta sunt prostii. Unii se apropie de margine si virează spre inteligenta. Alții chiar par ca fac parte din categoria superioara. Dar sunt împrejurări in care-si dau arama pe fata si atunci vedem ca sunt prosti.
Prostia este cea mai perfida însușire pentru ca știe sa se îmbrace in haine corporatiste dar apoi sa depășească coloana la semafor si sa zică ca e de fapt șmecherie. Sau sa se dea cu ruj si oja si apoi sa înjure ca un taximetrist (si le ai se aplica curba lui Gauss). Sau sa de lecții despre sărăcie dintr-un Rolls Royce. Sau sa vândă 4 ani de viața pe o găleata si un pix. Si exemplele continua…
Cum sa va feriți de prosti? Pai nu aveți cum. Dar puteți sa încercați sa ieșiți de acolo uitându-vă cum fac aia „ciudații”: nu înjura, nu scuipa, știu ce e un cos de gunoi, nu sheruiesc flatulentele așa zis inteligente (apropo, as pune pariu ca multe din citate sunt fake; nu cele a lui Poptamaș si Teo, care se vede ca sunt originale). Un om deștept nu o sa pună botul la orice premiu sau câștig ciudat, inclusiv la oferte de creditare bancare.
Poate ca nu va vine sa va băgați singuri in aia 68,26%. Daca ați ajuns aici fără sa va enervați, e ok. Sunteți intre aia 31,74%. Sau pe undeva pe margine.🙂
Ar mai fi o mica problema: curba aia e al naibii de ascuțita in vârf! Si e populata si acolo.

Populară ca DNA

Acum o săptămâna un amic îmi spunea plin de supărare: “vin si eu seara obosit, ca omul, vreau sa beau o bere si, când să intru, teapa!, aflu ca i-au închis ANAF. Băi, ăștia-s cretini…”.  Si continua așa vreo 5 km (eram in mașina) plin de năduf si de nervi. Ca un făcut, la radio comenta Moise Guran ceva si, imediat după el, baieții de la Europa FM spuneau ceva de un magazine închis pentru câtiva lei. Astăzi povestea continua cu “băbuța cu urzici”. Și tot astăzi Moise executa o dubla lovitură: vorbește de bine ANAF-ul si se ia de tanti Macovei.

De ceva timp credeam că tanti Macovei să pensionat sau e la DNA, ca prea nu a scos nici o vorbă. Mai, dar nimic, mucles! Și-a făcut partidul ăla elitist, in care numai daca ai cont de Facebook si ești hipster ai voie, si cam atât. Iar astăzi vine ea să ne scoate in strada. Ca nu se mai poate! Vine ANAF si aplica legea, domnule! Si ca ia să-l mai lase in pace pe sărmanul popor roman (pe care si ea la violat sălbatic, dar asta nu se pune, ca e demult). Si că să facem pichete pe la ANAF ca să nu-i controleze pe ăia mici ci doar pe ăia mari. Si tot așa, ca daca e gratis, sa dam la tot poporul democrație si justiție populara.

Pai bine tanti, si matale, campioana fetei ăleia cu balanța in mana si cu cârpa la ochi? Asta suna cam așa: daca avem 2 hoți, ne uitam cat a furat fiecare si pe ala care a furat mai puțin, îl iertam. Chiar dacă fură de vreo 20 de ani. Ca el subzista, nu fură. Bine, unii subzista cu o mașina germana înmatriculata in Bulgaria si intr-o casă de neam prost, dar tot subzistenta se cheamă, nu? Că nu au dat în cap noaptea!

Auzi, tanti Macovei, daca ai matale gura așa de mare, de ce nu te apuci să faci zarva să se rezolve chestia cu alea 300.000.000 in paralel cu problemele  si nu in locul lor? Ca așa e normal tanti „zero toleranta”. Urlam la politicieni, dar închidem ochii la șmecherii din-astea carpato-danubiano-facebook-iste. Si hai să venim cu idei deștepte, cum te știam noi când te pupa Băsescu de ziceai că ești icoana făcătoare de minuni, și nu nu cu idei populiste de doi bani, cu care si Ponta ar primi 2-3% in plus la vot. Sau ai vre-o bucurie la Ponta sau Tăriceanu si nu ne-am prins noi? Ce? Ziceți că de unde ne-am prins si noi, proștii, unde bateți? Pai de, tanti, am mai citit si noi o carte-doua…

Dar să ne întoarcem la presă si la Moise. N-are el ce face si scutură puțin păturica murdărică dar călduroasă, a băieților care ”ciupesc” si ei de o pâine,  o amenda, o țuică. Ei, aici se dezlănțuie iadul pe Pamânt: apare Românul! Românul este ala care iubește DNA, urăște hoții dar, ca si in celebra vorba napoleoniana, el si nevasta-sa nu sunt hoți sau au voie. Ca nu se compara Vâlcov cu el, care n-are tablouri si lingouri. Si Moise nu are nici o scuză: eu i-am mai zis ca lumea îl iubește doar când vorbește de capitalism și valute, dar el nimic! Se da pe partea legii, auzi!

Draga Romanule, tu l-ai creat pe Vâlcov si acum îl renegi? Daca ai asculta-o pe tanti aia ai obstrucționa exact organul care, daca funcționa corect si coerent, ar fi omorât in fașă pe aproape toți mușterii DNA-ului de astazi. SI gândește-te bine când aclami DNA-ul ca tot el s-ar putea să te întrebe de ce nu ai permisul suspendat sau de ce un doctor si-a luat elicopter… Ști tu, Romanule, la ce mă refer…

Așa ca daca dacă mergeți să pichetați ANAF-ul la propunerea tănticii ăsteia, mergeți si pe la DNA, cum va propune Tăriceanu. Ca nu se știe care o să te lovească mai întâi…

Guru din media

Mai, mai, mai! Cum citeste unul o carte scrisa de un american tampit, cum devine iluminat.

Intelege dupa nici 10 pagini sensul vietii si al lucrurilor. Dupa primul capitol este clar ca Rusia e diavolul si americanii, saracii, trebuie sa-si incalece caii lor albi si sa ii bata pe rusi, pe iranieni si pe toti ceilalti.
C-asa suntem noi, romanasii: loc sa stam cuminti si sa ne sugem degetelul, ne bagam in treburi si polemici de oameni mari.
Nu avem armata, nu avem bani, nu avem nici macar prieteni confirmati, dar avem tupeu si ciocu’ mare.

Acum nu zic ca suntem chiar asa, degeaba. Cica stam bine geo-strategic. De parca ar mai tine cont bombardierele alea de geo sau de strategie. Zic, totusi, ca unii ar trebui sa se limiteze sa isi dea cu parerea acolo unde se mai pricep. Si sa lase scenariile de cosmar pentru Vadim, Putin si alti americani cu probleme de sanatate mintala.

PS: Georgel ala nu are in vedere Crimeea, faptul ca la noi e (in sfarsit!) un pro-european, ca exista facebook, ca DNA aresteaza, ca nimic nu e etern si alte amanunte. Dar, cum numai americanii stiu, astea ar putea fi corectate. Numai sa aprobe Senatul si presa din Romania.

Banul e ochiul fiscului

Se pare ca toata lumea cu creierii întorși spre finanțe este zilele astea euforica, ca după o supradoza de chestii afumătoare. Se invoca duhul lui Patriciu, se bat mătănii la coltul guvernului, se propune sanctificarea cuplului Ponta – Valcov. Suna bine, chiar foarte bine. Dar oare chiar așa de benefice sunt pentru toți? Știu, Moise Guran o sa mă pocnească cu palma aia mare, olteneasca, ca nu-l susțin plenar. Dar va fi mulțumit pentru ca articolul lui despre Ponta – Valcov va fi tipărit de PSD si pus alături de poza lui Iliescu, pe Kiseleff.

Si totuși, codul fiscal „uita” de câteva chestii esențiale, ca de obicei.
Cum se recuperează banii prăduiți pana acum? Ca in 20 de ani s-au strâns câteva bugete pe acolo. Cum, cat si când o sa plătească cei care „s-au trezit cu vila-n curte” si cu mătuși Tamare?
Ce răspundere au demnitarii pentru banii aruncați aiurea, pe investiții inutile si nejustificate? In unele tari aleșii plătesc zdravăn daca arunca aiurea banul public. La noi e un fel de sport politic preferat, cam ca aruncarea cu ciocanul si secera.

La ce nu s-au mai gândit „ai de sus” este o chestie ignorata de ani de zile: PFA-ul si microîntreprinderile sunt o „chichița” legislativa de care se agata unele categorii care au venituri (atenție! nu salarii, ci venituri) foarte mari, cum ar fi consultanții de toate felurile. In firmele de consultanta romanești si de aiurea, veniturile cele mai mari le au cei cu PFA. De la un nivel de salariu in sus, in Romania trebuie sa fi puțin cretin sa plătești impozite, nu? Fix ca la firmele uriașe: daca ar fi sa comparam, proporțional cu venitul, cu cat e mai mic un SRL cu atât plătește mai mult bir pentru fiecare leu câștigat. Așa ca multe companii mari, firmele de consultanta sau productie IT lucrează cu PFA-urile pentru a-si plăti resursele cele mai scumpe si mai valoroase.
In paralel fie spus, ăștia sunt si printre marii consumatori de pe piața, ca doar nu-s așa de prosti  sa strângă banii sub saltea. Si, pe alta cale, banii se întorc cumva la buget.

A doua categorie vor fii liber-profesioniștii reali (nu mascați), care nu au chef sa se angajeze. Ăștia, comparativ cu categoria de mai sus, sunt de multe ori destul de amarați. Sa-i pui la un „bir” suplimentar de 6000 de lei mi se pare pervers si răuvoitor. Guvernul si Moise ii vor pe toți mici capitaliști, cu firme cu 2-3 angajați si alte nebunii. Pai v-as trimite sa va deschideți o firma de asta, mai teoreticienilor. Si apoi o sa vedem care va mai fi așa de capitalist pe banii altora.

Chestia cu TVA-ul este buna si nu am ce comenta referitor la scăderea lui. Totuși rămâne o întrebare: de ce nu încercam sa ne gătim puțin altfel, cam ca americanii: sa nu mai plătim TVA ci taxa pe cheltuiala, ca sa-i spunem așa. Sa dispară tâmpeniile astea cu rambursări si scutiri, care sunt instrumente exclusive pentru șmecheri si marii șmecheri. Ca nu prea știu firme mici care sa facă ei prea multe parale cu scutirile si rambursările. Ai cheltuit un leu, dai 24 de bani taxa. Si atunci o sa plătească si Guta si Adi impozit.

Si mă mai doare ceva: in nici o inițiativa românească nu se prevăd (si nici nu o sa se prevadă, mi-a spus-o mie in fata un secretar de stat, pe bune) implementarea de soluții informatice reale, care sa permită atât evidenta corecta si in timp real a banilor statului dar si sa permită controlul eficient al firmelor.
Si aici ar fi soluții simple:
– obligativitatea tuturor care emit facturi sau alte documente fiscale cu valoare sa fie conectați la un sistem de raportare
– utilizarea pe scara larga si obligatorie, pentru toate firmele care manipulează documente fiscale, a semnăturii electronice
O sa tipe toți ca o sa-i coste: da, dar se pot deduce cheltuielile astea. si rapid o sa albim o zona extrem de neagra…

Când si statul si firmele vor intra in secolul 21 o sa vorbim si noi de control. Pana atunci rămânem la „dai si tu 2.000 de lei amenda? ca daca nu iți găsim noi de mai mult!”.

O sa vedem daca codul asta o sa fie implementat. Ca parlamentarii noștri nu pica de acord nici pe legea de interzicere a fumatului….